Pentru transferul corect al imaginii, tamponul trebuie realizat astfel incat :
- sa fie usor deformabil dar sa permita o transmitere a imaginii fara probleme
- sa prezinte rezistenta mecanica mare
- sa prezinte o buna respingere a sarcinilor statice
- sa aiba o tensiune superficiala stabila
- sa aiba o suprafata stralucitoare
Caracteristicile unui tampon sunt date de cele trei dimensiuni – lungime, latime si inaltime, care impreuna cu forma suprafetei active determina suprafata maxima ce se poate imprima. Producatorii de tampoane specifica pentru fiecare tampon standard prezentat in catalog, cele trei dimensiuni precum si suprafata maxima ce se poate imprima.
Alegerea formei tamponului depinde de dimensiunea si tipul imaginii de imprimat, precum si de forma obiectului de imprimat.
Tampoanele standard sunt fabricate la diverse grade de duritate intre 2 si 18 Shore A – duritate relativa.
Duritatea influenteaza calitatea imprimarii, dar si durabilitatea tamponului.
Masinile de tampografiat, indiferent de modul de actionare, pot functiona cu tampoane de dimensiuni si duritati diferite, acesti parametrii fiind dictati de suprafata de imprimat.
Tampoanele cele mai frecvent folosite sunt prezentate in Fisa tehnica anexata.
Pentru o vedere de ansamblu a tuturor tipurilor de tampoane disponibile se poate consulta catalogul firmei ITW Morlock GmbH.